Azi e ziua unui important sfânt al creștinătății, „tată al sărmanilor, apărător al văduvelor și izbăvitor al celor năpăstuiți”

Astăzi este pomenit în calendar Sfântul Nichita Mărturisitorul, „tată al sărmanilor, apărător al văduvelor și izbăvitor al celor năpăstuiți”.

Sfântul Nichita Mărturisitorul a ales din tinerețe să urmeze calea vieții monahale, cea plină de nevoințe sufletești și trupești. Pentru viața să duhovnicească îmbunătățită, Sfântul Nichita Mărturisitorul a fost numit Arhiepiscop al Calcedonului. În timpul slujirii arhieresti, Sfântul Nichita s-a evidențiat mai ales prin virtutea milosteniei, hrănind pe cei flămânzi, îmbrăcând pe cei goi, primind și odihnind pe cei străini. În Sinaxar este pomenit ca „tată al sărmanilor, apărător al văduvelor și izbăvitor al celor năpăstuiți”.

De asemenea, Sfântul Nichita s-a remarcat că apărător al sfintelor icoane în timpul prigoanei din vremea împăratului Leon Armeanul. Sfântul Nichita s-a arătat mărturisitor al lui Hristos, vădind învățăturile eretice ale iconoclaștilor și propovâduind dreapta credință cu privire la cultul cinstirii sfintelor icoane. Din această cauză a fost trimis în temniță, suferind numeroase chinuri. După mulți ani și după multe osteneli de mărturisitor, s-a mutat la Domnul.

Troparul Sfântului Nichita Mărturisitorul

Îndreptătorule al Ortodoxiei, învățătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu și al curăției și luminătorule al lumii, podoabă călugărilor cea de Dumnezeu insuflată Nichita, înțelepte, cu învățăturile tale pe toți i-ai luminat. Alăută duhovnicească, roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

Tot astăzi se face pomenirea Sfântului Mucenic Eutihie, episcopul cel din Melitina, Sfintei Mucenite Eliconida, Sfinților Mucenici Crescent, Pavel și Dioscorid, Sfântului Andrei cel nebun pentru Hristos.

Sursă: CrestinOrtodox.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here