Mai multe străzi din Slatina, transformate în râuri de ploaia torențială/ VIDEO

Mai multe străzi din Slatina s-au transformat în adevărate râuri sub potopul de duminică seară.

În doar câteva minute, precipitațiile mari au făcut ca sistemul de canalizare să nu mai facă față, astfel că mai multe străzi din municipiul-reședință de județ s-au umplut de apă.

Una dintre străzile inundate a fost strada Profesor Alexe Marin, potrivit unui internaut care a postat pe rețelele de socializare o atenționare pentru șoferi să nu pornească pe această arteră.

Și la ieșirea din Slatina spre Brebeni, în zona Pirelli, strada Drăgănești s-a umplut de apă.

Sursa video: Facebook/ Iulian Ionica

Sursa video: Facebook/ Cris Tina Raducu

Cu toate acestea, după ce ploaia și-a redus din intensitate situația a revenit la normal. Cel puțin reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt spun că în județ nu au existat probleme care să impună intervenția pompierilor.

Alături de mai multe județe, Oltul se află, de sâmbătă, sub COD PORTOCALIU de instabilitate atmosferică accentuată, cu ploi abundente, vijelii puternice și căderi de grindină.

Avertizarea a intrat în vigoare ieri, 28 mai, ora 12.00, și este valabilă până luni, la ora 10.00.

„În Oltenia, vestul și nord-vestul Munteniei și local în Carpații Meridionali, instabilitatea atmosferică va fi accentuată, iar în intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă de 50…90 l/mp”, se arată în avertizarea meteorologilor.

Vor fi perioade în care se vor semnala și vijelii (viteze de 75…90 km/h), grindină și frecvente descărcări electrice.

ANM a emis și un Cod Galben de vreme rea pentru aproape toată țara, valabil pentru aceeași perioadă de timp. În zonele vizate vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în regiunile sudice, sud-estice și centrale, iar duminică (29 mai) local și în cele nordice. Instabilitatea atmosferică se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii (viteze de 55…75 km/h și izolat peste 80 km/h) și pe arii restrânse grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 20…30 l/mp şi izolat 40 l/mp.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here