Recensământ Olt: Peste 32.000 de chestionare de autorecenzare, invalide. Ce greșeli au făcut oamenii

Peste 32.000 din cele 207.510 chestionare completate de persoanele din Olt care s-au autorecenzat nu sunt bune, fiind declarate invalide.

Mai precis, 32. 651 de chestionare sunt invalide, potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de Direcția Regională de Statistică (DRS) Olt. Unele persoane au declarat locuințe neocupate, altele au completat mai multe formulare, iar unele dintre chestionare sunt incomplete.

„În perioada de autorecenzare (14 martie – 27 mai 2022), la nivelul județului Olt s-au înregistrat în total 207.510 de chestionare, dintre care 174.859 de chestionare valide la nivel de persoană, ceea ce reprezintă 46,3% din populația rezidentă țintă estimată a județului la 1 decembrie 2021. Diferența este reprezentată de chestionare ale locuințelor neocupate, precum și de chestionare multiple (persoane și locuințe recenzate de mai multe ori) și de cele incomplete”, se arată în comunicat.

În luna iunie 2022 a debutat etapa de colectare a datelor de recensământ prin
deplasarea recenzorilor la adresele persoanelor care nu s-au autorecenzat. Sunt vizitate și
gospodăriile populației care nu au completat corect chestionarele la autorecenzare. Se
colectează date de la toate persoanele, indiferent de cetățenie, care la momentul de referință al recensământului aveau reședința obișnuită în România (la 1 decembrie 2021 locuiau pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 12 luni).

Astfel, la sfârșitul zilei de 21 iunie 2022, erau recenzate prin interviuri față-în-față un
număr de 61.434 persoane, respectiv 30,3% din persoanele rămase de recenzat pentru acestă etapă. În total, 62,6% din populația țintă estimată a județului Olt este recenzată prin una din cele două modalități de recenzare: autorecenzare sau prin interviuri față-în-față.

În activitatea de teren sunt implicați un număr de 418 recenzori. Aceștia sunt ușor de
identificat în baza legitimației emise de unitatea administrativ-teritorială, iar etapa de
recenzare pe teren se va finaliza în data de 17 iulie 2022.

DRS Olt roagă populația să sprijine efortul recenzorilor de a colecta datele pentru
recensământul populației și locuințelor, pentru a obține informații de calitate necesare pentru politicile publice naționale și locale, în domeniul economic și social.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here