Trei MORȚI în nici 24 de ore pe șoselele din Olt. Ultimul caz: căruță SPULBERATĂ de mașină pe DJ 542

Trei accidente mortale au avut loc, în mai puțin de 24 de ore, pe șoselele din Olt. Și-au pierdut viața un copil de 15 ani, un tânăr de 32 de ani, iar în ultimul caz, un bărbat de 59 de ani a decedat după ce o tânără de 24 de ani a lovit căruța în care se afla victima. Rănită a fost și șoferița, fiind transportată la Spitalul Caracal.

Ultimul accident, petrecut în această dimineață, în jurul orelor 04.40, a avut loc pe Drumul Județean 542, între localitățile Caracal și Redea.

„Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, a fost implicat un autoturism, condus de o tânără, în vârstă de 24 de ani, și un atelaj hipo, condus de un bărbat, în vârstă de 59 de ani.

În urma evenimentului rutier, bărbatul, în vârstă de 59 de ani, a decedat, iar trupul acestuia a fost transportat la Morga Spitalului Județean de Urgență Slatina, în vederea efectuării necropsiei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, Claudiu Șerban.

De asemenea, tânăra, în vârstă de 24 de ani, a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportată la Spitalul Municipal Caracal, în vederea acordării îngrijirilor medicale.

Conducătoarea autoturismului a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, a mai precizat reprezentantul IPJ Olt.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Un alt accident a avut loc ieri, când, pe raza localității Scărișoara, o tânără de 21 de ani a lovit cu mașina un biciclist. Este vorba de un copil de 15 ani care a decedat.

Un al eveniment rutier s-a petrecut azi-noapte pe DN65, la ieșire din Slatina spre Valea Mare, unde un tânăr de 32 de ani, din oraș, a fost accidentat mortal de u autoutilitară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here