Petre Daea revine la conducerea Ministerului Agriculturii

Petre Daea se întoarce la ministerul Agriculturii, după demisia lui Adrian Chesnoiu.

PSD a decis, în şedinţa Consiliului Politic Naţional, ca Petre Daea să fie noul ministru al Agriculturii. Social-democratul a fost votat în unanimitate.

Decizia a fost luată după demisia lui Adrian Chesnoiu, în urma cererii DNA de ridicare a imunităţii parlamentare, pentru trafic de influenţă.

Petre Daea revine la ministerul Agriculturii. Liderii PSD s-au reunit în ședința Consiliului Politic Naţional, iar conducerea partidului are misiunea de a desemna un nou ministru al Agriculturii, după demisia lui Adrian Chesnoiu, urmărit penal de către procurorii DNA.

Surse politice ne-au precizat faptul că marele favorit este fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea, singurul candidat rămas în cursă. Acesta a mai fost ministru al Agriculturii în perioada 4 ianuarie 2017 – 4 noiembrie 2019.

Liderul PSD Marcel Ciolacu declara, după şedinţa conducerii PSD, că până în Consiliul Naţional vor veni cu o propunere de ministru al Agriculturii şi a menţionat că propunerile nu se fac pe organizaţiile judeţene, ci vor căuta un profesionist.

Liderul PSD afirma că partidul pe care îl conduce are cinci sau şase variante pentru funcţia de ministru al Agriculturii – rămasă vacantă după demisia lui Adrian Chesnoiu, aflat în vizorul DNA – el afirmând că Petre Daea, fostul ministru al Agriculturii pe vremea când social-democraţii erau conduşi de Liviu Dragnea, a fost propus unii colegi pentru acest post.

Senatorul PSD Petre Daea, propus pentru conducerea Ministerului Agriculturi, este membru al partidului de peste 15 de ani şi a mai condus ministerul în 2004, în guvernul condus de Adrian Năstase, fiind considerat un apropiat al acestuia. Inginer agronom de profesie, social-democratul a absolvit Facultatea de Agronomiei din Timişoara, în 1973, iar în perioada 1982-1983 şi-a luat doctoratul în agronomie.

Petre Daea a fost în perioada 1973-1980 inginer stagiar, şef de fermă şi apoi inginer la CAP Siseşti din judeţul Mehedinţi.

Mai târziu, a devenit directorul Direcţiei Generale pentru Agricultura şi Industrie Alimentară (DGAIA) şi şeful adjunct al secţiei pentru probleme de agricultură la Consiliul Judeţean Mehedinţi.

Între 1989-1996 a fost inginer la Staţiunea de Cercetare Producţie Pomicolă din Mehedinţi şi apoi a revenit la DGAIA ca director general din judeţul Mehedinţi, activând în această instituţie judeţeană până în 2002.

Din martie 2002 şi până în iulie 2004 a ocupat funcţia de secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii. Acesta este membru PSD din 2001.

Petre Daea a mai ocupat funcţia de ministru al Agriculturii, chiar dacă pentru o perioadă scurtă, iulie-decembrie 2004, în Guvernul Adrian Năstase.

El a deţinut, în perioada martie 2002-iulie 2004, funcţia de secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii.

Petre Daea deţine două terenuri în comuna Siseşti: un teren de 2.891,5 mp moştenit din 1968 şi un alt teren, de 8.450 mp, în aceeaşi comună, pe care l-a dobândit prin reconstituirea dreptului de proprietate în perioada 1998-2005, potrivit declaraţiei sale de avere din iunie 2016.

Pe lângă cele două terenuri Petre Daea mai deţine împreună cu fosta lui soţie, Elena Daea, trei clădiri: una în Drobeta Turnu Severin cu o suprafaţă de 63,69 mp pe care a cumpărat-o în 2001, iar alte două imobile în Siseşti. Cei doi s-au despărţit în iunie 2012.

Acesta deţine o maşină Renault Fluence, achiziţionată printr-un contract de leasing. Totodată, senatorul mai deţine bunuri în valoare de 4.850 de euro (tablouri, obiecte din sticlă de Murano sau altele).

Petre Daea mai are un cont de economii de 35.000 de lei, deschis în 2015 la BCR. Totodată, acesta are credite la bănci în valoare totală de 53.000 de lei. Iar pe lângă acestea se mai adaugă datorii făcute de actuala soţie, Camelia Luchian, de circa 50.000 de lei.

Daea este unul dintre iniţiatorii proiectului de lege privind pensiile speciale pentru parlamentari.

Senatorul PSD a devenit controversat după ce a făcut o serie de declaraţii în 2007 în care a susţinut că organismele modificate genetic nu ar fi dăunătoare.

El spunea că organismele modificate genetic nu ar prezenta niciun pericol, argumentând că toate fiinţele sunt modificate genetic.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here