Se înmulțesc cazurile de șoferi care conduc sub influența substanțelor interzise. Recent, în timp ce desfășurau activități specifice pe strada Barajului din comuna Slătioara, polițiștii Biroului Rutier Slatina au oprit pentru control un autoturism, condus de un tânăr, în vârstă de 28 de ani, din Slatina, care s-a dovedit a fi drogat.
În urma verificărilor efectuate, întrucât tânărul prezenta un comportament suspect, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul DrugTest, care a indicat prezența unor substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv.
„Acesta a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Slatina, pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a prezenței în organism a substanțelor psihoactive”, se arată într-un comunicat al Poliției Olt.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.


































