Modul ingenios folosit de doi bărbați ca să fure produse din magazine, surprins de camerele de supraveghere/ VIDEO

Doi bărbați din București au găsit o cale ingenioasă de a fura din magazine. Unul intra în magazin, umplea o sacoșă cu diverse produse, apoi plasa sacoșa lângă intrare. Celălalt intra în magazin, lua sacoșa și se făcea apoi nevăzut. Modul lor de operare a fost surprins de camerele de supraveghere ale unui supermarket din Pitești, unde au dat lovitura. Furtul a fost descoperit de personalul de pază al magazinului, făptașii fiind identificați ulterior de polițiști și reținuți. 

Polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Pitești au fost sesizați, ieri, de către personalul de pază al unui supermarket, cu privire la faptul că au depistat un bărbat de 48 de ani, din București, care ar fi sustras mai multe bunuri din magazin.

La fața locului s-au deplasat polițiștii de ordine publică și, în urma verificărilor efectuate, au stabilit că bărbatul în cauză ar fi sustras mai multe produse alimentare din supermarket, într-o sacoșă pe care un alt bărbat, de 58 de ani, tot din București, complicele său, o amplasase la ieșirea din magazin.

Ulterior, bărbatul de 58 de ani a fost depistat, cu ajutorul polițiștilor Serviciului Județean de Poliție Transporturi Argeș, și condus la sediul poliției, pentru audieri.

După audieri, cei doi au fost reținuți.

„În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, iar după administrarea probatoriului, bărbații au fost reținuți, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Argeș, Florin Popa.

În cursul zilei de astăzi, aceștia vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here