Mai mulți pietoni și bicicliști din Caracal au experimentat pe pielea lor ce înseamnă să participi la trafic sub influența drogurilor

Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, Biroului Siguranță Școlară și ai Poliției Municipiului Caracal, împreună cu specialiști ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) Olt au continuat, ieri, activitățile informativ – preventive în cadrul campaniei de prevenire a accidentelor rutiere „Nu trece dincolo”, inițiată de CAPC Olt. Acțiunile au fost desfășurate în Caracal și în comuna Deveselu, având scopul de a diminua numărul accidentelor rutiere care au drept cauză indisciplina pietonilor sau bicicliștilor.

În cadrul activităților, polițiștii au desfășurat o sesiune de informare a persoanelor cu privire la principalele cauze ale accidentelor rutiere, respectiv abaterile săvârșite de bicicliști și traversarea neregulamentară a pietonilor.

Astfel, persoanele care au interacționat cu polițiștii au avut ocazia să ia parte la un experiment care presupunea parcurgerea unui traseu cu obstacole, purtând ochelari speciali, ce distorsionează realitatea și simulează efectele psihomotorii ale consumului de alcool sau droguri.

„Experimentul a avut menirea de a-i conștientiza pe participanți cu privire la modul în care consumul de substanțe interzise le afectează echilibrul, viteza de reacție, capacitatea de coordonare a mișcărilor, felul în care se orientează în spațiu sau modul în care apreciază distanța sau viteza”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, Claudiu Șerban.

Recomandări pentru biciclişti:
• bicicleta trebuie să fie echipată cu frână, sonerie, o lumină albă în faţă şi o lumină roşie, reflectorizantă în spate.
• înainte de a pleca la drum cu bicicleta, asiguraţi-vă că aceasta este în stare bună de funcţionare!
• biciclistul trebuie să aibă echipament de protecţie alcătuit din cască, genunchiere, cotiere;
• dacă circulaţi cu bicicleta noaptea, purtati o vestă cu benzi reflectorizante pentru a putea fi văzuţi mai uşor;
• la schimbarea direcţiei de mers, întindeţi braţul stâng sau drept, corespunzător direcţiei dorite;
• pentru a semnala oprirea, balansaţi braţul drept în plan vertical;
• nu ascultaţi muzica în căşti şi nu vorbiţi la telefon în timp ce vă deplasaţi cu bicicleta, astfel încât să puteţi fi atent la traficul rutier;
• nu transportaţi pe bicicletă obiecte voluminoase care vă incomodează la mers sau vă pot dezechilibra;
• nu transportaţi o alta persoană pe bicicletă.

Recomandări pentru pietoni:
• circulați numai pe trotuare când strada este prevăzută cu acestea;
• circulați numai pe partea stângă a drumului, în sensul de mers, când acesta nu are trotuare;
• traversați drumurile publice prin locurile marcate şi asigurați-vă înainte de a traversa;
• nu păşiţi pe trecerea de pietoni înainte să vă asiguraţi că puteţi să o faceţi în siguranţă, chiar dacă semaforul are culoarea verde;
• nu folosiți telefonul mobil (sau alte dispozitive electronice) atunci când traversați un drum public, astfel încât să puteți fi atent la traficul rutier;
• când nu există în apropiere trecere de pietoni, semnalizată sau marcată, traversarea drumurilor publice se face numai pe la colţul intersecţiei, după o asigurare temeinică. Atentie! Aici nu aveţi prioritate;
• nu traversaţi drumul în fugă!
• fiţi mult mai atenţi la traversare noaptea sau atunci când vizibilitatea este redusă
• pe timp de noapte, pietonul care circulă pe partea carosabilă a drumului, care nu este prevăzut cu trotuar sau acostamente, trebuie să aibă aplicate pe îmbrăcăminte accesorii fluorescent-reflectorizante sau să poarte o sursă de lumină, vizibilă din ambele sensuri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here