Doi polițiști locali din Slatina au devenit ținta ironiilor după ce un părinte și-a manifestat mulțumirea că ei au găsit trotineta pierdută de fiul său, postând pe o rețea de socializare o fotografie înfățișându-i pe oamenii în uniformă alături de fiul său și de trotineta recuperată.
„Mulțumim Poliției Locale Slatina pentru promptitudinea și implicarea în recuperarea trotinetei pierdute de o săptămână”, a scris, pe pagina sa de socializare, cel ce pare tatăl copilului care a pierdut trotineta găsită, ulterior, de polițiștii locali Octavian Ticu și Ion Stoichicescu.
Postarea a adunat peste 100 de comentarii scrise de internauți, majoritatea ironice. Unul dintre comentatori chiar i-a numit pe cei doi polițiști locali „eroi naționali” pentru rezolvarea acestui caz.

Redăm câteva dintre comentariile postate:
„Buuuuun, deci pot face și fapte bune. Felicitări! Băiețelul sigur a plâns când a pierdut-o. Poate deveniți mai buni și cu noi cei mari.”
„Constantinescu Florentina Mariana nu vreau să fiu rău dar notați data asta în calendar că a doua faptă bună nu o mai vedeți de la dânșii”
„Cătălin Baltatu , asta o să fac. 😅😅😂
Știu cum sunt în general, de aici și mirarea că au făcut o faptă bună.”
„Ar trebui avansați în grad și trimiși în ukrai na”
„Felicitări domnilor polițiști, sunteți o echipă perseverenta!”
„Buni de trimis la ruși sa recupereze tezaurul !”
„Se poate spune si povestea?cum au recuperat-o? sau au gasit-o aruncata pe undeva?au facut ancheta?”
„Dacă pun comentariile din această postare cap la cap iese de un stand up comedy de două ore 🤣😁🤣”
„Au cumpărat alta,identică… !”
„Și-au făcut doar datoria.😊”
„Eroi naționali,felicitări”
„Sigur sunt neamuri de s-au implicat atat de tare in acest caz 😂”
„Asta e manevra pt reclama…”
„Bine ca au gasit acelasi model acolo la Zahana pe scari 😂😂😂😂”
„Cu poliția locală trotinetele sunt în siguranță!”
„In cazul meu nici politia nationala nu a putut rezolva cazul”
„Sunt mîndri polițiștii acum ce caz au rezolvat …..”
„În cazul meu politia locala nu a răspuns la tel”
Aceste ironii pun în cumpănă „fapta bună” de mai sus cu mai multe cazuri în care polițiștii locali slătineni nu doar că nu s-au achitat de sarcinile profesionale, ci chiar au încălcat prevederile legale, în special în domeniul legislației rutiere. Mai multe imagini, foto și video, cu echipaje ale Poliției Locale Slatina care încalcă regulile rutiere au fost postate pe rețelele sociale, spre deliciul publicului din mediul virtual.




































