Fabrica de țevi din oțel TMK-Artrom SA Slatina, care deține și TMK Reșița (fostă Combinatul Siderurgic Reșița), dar și compania de imobiliare TMK Assets SRL, a înregistrat în ultimii trei ani pierderi enorme, care se ridică la aproape 100 de milioane de lei.
După un profit net de 33.055.366 lei în 2017 și de 56.569.986 în 2018, TMK-Artrom Slatina a intrat într-un declin financiar începând cu 2019, când a avut o pierdere de peste 7,7 milioane de lei.
Și anul trecut compania a pierdut peste 6,8 milioane de lei, dar cea mai mare pierdere a fost înregistrată în 2020 – aproape 80 de milioane de lei.
Trăgând linie, în ultimii trei ani, TMK-Artrom SA a cumulat pierderi de de 94.106.109 lei.
Colac peste pupăză, anul acesta, la o lună de zile de la invadarea Ucrainei de către Rusia, pe data de 24 martie, ANAF a blocat conturile companiei, din cauza celui care controla afacerile TMK în România, oligarhul rus Dimitri Pumpianski, apropiatul președintelui Rusiei, Vladmir Putin, aflat pe lista de sancțiuni a Uniunii Europene.
În aceași zi, ANAF a revenit asupra deciziei cu o derogare care a permis societății să plătească salariile angajaților.
Apoi, după nici trei luni, ANAF a cedat, deblocând complet conturile TMK din România, după ce conducerea uzinei a amenințat că va închide definitiv activitatea, sindicaliștii că vor organiza proteste și după ce Pumpyansky a anunțat că s-a retras din acționariat, cedând controlul companiei conducerii acesteia, care nu se află sub sancțiuni.
Acum, la capitolul „beneficiari” figurează trei persoane din Rusia, Evgeny Chernyy, Andrey Parkhomchuk, Alexander Pavlov și șapte reprezentanți români ai companiei, respectiv Gheorghe Costinel Bărbulescu, Cristian Drinciu, Romului Vasile Ioan, Valeru Mustață, Vlad Neacșu și directorul general al companiei, Adrian Popescu.


































