Ministrul UDMR Eduard Novak are asigurat pe viață un venit lunar uriaș, de la statul român. Ce sumă primește politicianul

Ministrul UDMR de la Sport, Eduard Novak, și-a aprobat cea mai mare rentă viageră. Ciclistul care a participat la mai multe ediții ale Jocurilor Paralimpice încasează lunar, pe viață, la fel de mult ca Marian Drăgulescu și Cătălina Ponor. 

Eduard Novak a fost încadrat în grupa de maximă performanță, alături de nume uriașe din sport precum Nadia Comăneci, Ivan Patzaichin, Elisabeta Lipă și Gabriela Szabo. Astfel, pe lângă salariul de ministru, oficialul UDMR mai primește de la statul român o rentă viageră de peste 3.000 de euro, lunar, mai exact 16.635 de lei, potrivit Sindicatului Național Sport și Tineret.

Sursa citată susține că Eduard Novak a încasat în 2020 nu mai puțin de 75.000 de euro.

„Așa s-a întâmplat și în februarie 2020, pe vremea când era președintele Federației Române de Ciclism. Atunci s-a premiat singur cu 75.000 de euro! Dar în același an, a blocat ilegal majorarea salariilor angajaților din FR Ciclism, contrar Legii nr.156 din 2020, care prevedea creșterea salariilor și pentru cei din federațiile sportive.

Adică pentru el erau bani, și-a dat 75.000E din bugetul federației, dar pentru salariați, colegii lui, pentru cei care au salarii minime, nu a vrut să dea nici ceea ce ar fi fost obligat prin lege.

La sfârșitul aceluiași an, 2020, Eduard Novak a fost numit în funcția de ministru al Sportului, de unde obține un venit lunar de 14.200 de lei conform declarației sale de avere”, a transmis Sindicatul Naţional Sport şi Tineret.

Eduard Novak, dintr-un scandal în altul

În ultimul an, Eduard Novak a intrat dintr-un scandal în altul. Cele mai recente declarații tăioase au venit din partea Elisabetei Lipă.

După ce a ignorat marii campioni de la canotaj, de la Europene, ministrul UDMR și-a motivat absența prin faptul că nu a fost invitat. Practic, ministrul Sportului a declarat că habar nu avea de evenimentele ce țin de domeniul său de activitate.

Explicația ministrului UDMR a dus-o la exasperare pe Elisabeta Lipă. Marea campioană s-a simțit jignită de afirmațiile lui Novak.

„Mie-mi pare rău că o performanță atât de frumoasă a ajuns să fie un subiect de presă atât de trist. Cred că pentru orice ministru indiferent ce nume poartă, e o onoare să întâmpine acești canotori care au cucerit opt medalii la un campionat european, ceea ce nu s-a mai întâmplat până acum.

Eu, ca sportivă olimpică participantă la șase ediții ale Jocurilor Olimpice, opt medalii, mă înclin în fața lor că bucurie mai mare eu nu am trăit până acum.

Se întâmplă ca un ministru să aibă altă agendă în ziua respectivă, dar trimite un secretar de stat, un subsecretar de stat și are obligația ca biroul de comunicare să-i spună oricând ce rezultate au sportivii noștri când vin.

Eu nu am pomenit ca un ministru, un oficial să fie invitat de către Federație să vină să întâmpine sportivii. Vă rog să mă credeți, eu nu am pomenit așa ceva (…)”a declarat Elisabeta Lipă, în august.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here