O femeie de 71 de ani, din comuna Traian, a fost spulberată de o motocicletă, ieri după-amiază, pe Drumul Național 54A, în localitatea Grojdibodu. Victima a decedat pe loc.
Imediat după tragedie, la fața locului s-au deplasat polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Corabia.
„Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, a fost implicat un motociclu, condus de un tânăr, în vârstă de 20 de ani, din județul Olt și un pieton, respectiv o femeie, în vârstă de 71 de ani, din comuna Traian, județul Olt.
În urma evenimentului rutier, femeia, în vârstă de 71 de ani, a decedat, trupul acesteia fiind transportat la Morga Spitalului Orășenesc Corabia, în vederea efectuării necropsiei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, Claudiu Șerban.
Conducătorul motociclului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, a mai precizat reprezentantul IPJ Olt.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, fiind continuate cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.




































