Acasă Local Administrație Primarul Balș...

Primarul Balșului nu renunță la iluminatul festiv pentru a face economie la curent. În primărie ar putea fi, totuși, mai frig

Primarul Balșului, Cătălin Rotea, a anunțat, marți, în timpul unei conferințe de presă, că, spre deosebire de unele orașe ai căror primari au anunțat că vor renunța la iluminatul festiv de Sărbătorile de iarnă pentru a reduce factura la energie electrică, el nu va renunța la a dărui oamenilor bucurie de Crăciun și Anul Nou.

„Nu voi renunța la iluminatul festiva nici anul acesta, nici anul viitor, pentru că așa le-am promis oamenilor”, a declarat edilul.

Nici școlile și grădinițele nu vor reduce consumul de curent. Totuși, o instituție este vizată de primarul Balșului pentru economie de curent, și aceasta este primăria. În glumă, Rotea a declarat că la primărie o să fie căldură mai puțină „pentru că pe unii dintre funcționari poate îi trage (căldura – n.r.) la somn”.

„Nici în școli sau grădinițe nu va fi redus consumul de energie electrică, pentru că nu este bine să lași temperatura mai mică în școli sau în grădinițe, pentru că e vorba de copii. La primărie – și răspund cu o ironie -, oricum vreau eu să reduc temperatura să îi țin în priză (pe funcționari – n.r.), că poate îi trage la somn. Deci nu intenționez să fac economie, ci vreau să îi țin mai în priză”, a spus, zâmbind, Cătălin Rotea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.