Tânără împușcată în cap cu un pistol cu bile metalice. Atacatorul a fugit. Unde s-a petrecut nenorocirea

Un caz șocant a avut loc în Târgu Mureș. O tânără a fost împușcată în cap cu un pistol cu bile metalice. Individul se afla într-o mașină. 

Incidentul a avut loc într-un cartier mărginaș. Tânăra de 18 ani mergea până la vecini să ia apă, când pe lângă ea a trecut o mașină din care cineva a tras asupra ei cu bile metalice.

Aceasta a fost rănită la cap și a fugit speriată în casă. Soțul a ieșit imediat, însă nu mai era nimeni, și tot ce s-a văzut a fost o mașină albă.

Vecinii au sunat panicați imediat la 112, iar mai multe echipaje au ajuns la fața locului. Fata a primit îngrijiri medicale, dar a refuzat transportul la spital. Polițiștii au deschis un dosar penal și încearcă să afle cu ce arma s-a tras și cine este vinovatul.

Sursa: realitatea.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here