Unde vrea să mute primarul Balșului, Cătălin Rotea, statuile din fața primăriei

Primarul Balșului, Cătălin Rotea, readuce în discuție problema celor 15 statui pe care fostul primar a decis să fie puse în fața primăriei.

Edilul a declarat, marți, într-o conferință de presă organizată pentru prezentarea raportului său de activitate la doi ani de mandat, că respectă personalitățile reprezentate artistic, dar că poziționarea lor în fața primăriei ține de un kitshc.

„Tot respectul pentru personalitățile reprezentate în aceste statui, dar forma în care le pui în evidență nu trebuie să fie un kitshc.

Prin urmare, statuile respective vor fi relocate pe o străduță din zona Parcului Central”, a declarat Cătălin Rotea.

Una dintre cele mai controversate inițiative ale fostului primar al Balșului, Mădălin Teodosescu, a fost amplasarea, în fața sediului primăriei, a nu mai puțin de 15 statui, unele dintre ele înfățișând unele așa-zise personalități ale orașului de care nu a auzit nimeni. De fapt, în afară de Petru cel Tânăr, de Petre Pandrea şi de scriitorul Mihail Drumeș, numele celorlalte „personalități” s-au pierdut în istorie, nefiind reținute de memoria colectivă. În plus, Administrația Teodosescu a plătit un preț supraevaluat pentru realizarea și amplasarea respectivelor statui.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here