Reținut de polițiști după ce a încercat să violeze o femeie în toaleta dintr-un parc din Pitești

Un bărbat de 49 de ani, din Pitești, a fost reținut de polițiști, joi, pentru 24 de ore, după ce, în urmă cu patru zile, ar fi încercat să violeze o femeie în toaleta dintr-un parc.

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Pitești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au continuat, joi, cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de tentativă de viol, și au reținut un bărbat de 49 de ani, din Pitești.

„Din cercetări s-a stabilit că, în ziua de 2 octombrie a.c., bărbatul ar fi încercat să întrețină relații sexuale cu o femeie, prin întrebuințarea de acte de violență, după ce a condus-o într-un parc, urmărind-o după ce persoana vătămată a intrat în toaletă”.

Pentru administrarea probatoriului, în dimineața zilei de 06 octombrie a.c., polițiștii au efectuat o percheziție la locuința celui în cauză, în urma căreia au descoperit și ridicat mai multe mijloace de probă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Argeș, Florin Popa.

După administrarea probatoriului, bărbatul, care are antecedente penale, a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând să fie prezentat în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here