O femeie a ajuns la spital, luni dimineață, după ce autoturismul pe care îl conducea pe Drumul Național 546, pe raza comunei Curtișoara, a intrat într-un cap de pod.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt, Claudia Radu, este vorba de o femeie de 34 de ani, din Slatina, iar accidentul s-a petrecut în satul Proaspeți.
Șoferița ar fi virat spre stânga, moment în care a pierdut controlul asupra volanului, intrând în coliziune cu un cap de pod de pe marginea șoselei.
La fața locului a fost chemat un echipaj medical, care a preluat victima și a transportat-o la Spitalul Județean de Urgență Slatina.

De asemenea, la locului accidentului au ajuns și pompierii, dar și polițiștii, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc incidentul rutier.
Oamenii legii vor întocmi un dosar penal în care vor efectua cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.


































