Nu putem vorbi de unitate europeană fără România în Schengen, afirmă secretarul general al PSD, senatorul Paul Stănescu, în contextul în care, joi, Parlamentul olandez a adoptat o rezoluţie care stipulează că Olanda nu ar trebui să voteze pentru aderarea României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen.
Ideea de solidaritate europeană, care este invocată zilele acestea inclusiv de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și de către alți oficiali europeni, este benefică. Însă, în contextul în care Olanda ține România în șah în privința aderării la spațiul Schengen, ideea de solidaritate riscă să se transforme în ipocrizie și dublă măsură, spune secretarul general al PSD.
„Am spus săptămâna trecută că România merită să intre în spațiul Schengen cu demnitate, fără să ne ploconim Olandei, pentru că nu este cazul.
De aceea, avem așteptări legitime ca state europene să facă toate demersurile necesare ca să determine Olanda să nu se facă de râs blocând libertatea de a mișca a românilor. Zilele acestea, și românii, și state Uniunii Europene, și membrii Parlamentului European au văzut cum aceasta pune mai presus interesele economice și politice, decât ideea de unitate în UE”, declară, într-un comunicat de presă, Paul Stănescu.
În fiecare zi în care România nu este în Schengen, Olanda subminează ideea solidarității europene, este de părere liderul din PSD.
„România are poziții proeuropene clare și nu este lăsată să intre în Schengen, în timp ce alte țări membre au probleme destul de grave cu statul de drept. Mai mult, sunt state europene care nu sunt în Uniunea Europeană, dar au acces la libertatea de circulație. Pentru România, în acest moment, când a făcut toate eforturile tehnice și politice necesare, este o problemă de demnitate națională”, arată Stănescu.
Totodată, senatorul de Olt bate obrazul Uniunii pentru Salvarea României, pe care o acuză de lipsa unor gesturi politice în cadrul grupului Renew, din care face parte alături de partidele olandeze care se opun intrării României în Schengen.
„Pe de altă parte, USR-ului ar trebui să-i fie rușine că se află într-o familie politică europeană cu partide care să își bată joc de demnitatea românilor. Dacă ar fi patrioți, ar face orice gest politic semnificativ care să arate că sunt solidari cu interesele României, nu doar cu ale grupului Renew, din care fac parte. Poate chiar ar trebui să se suspende sau să părăsească grupul Renew, pentru a pune presiune pe cei care nu tratează cu aroganță și superficialitate”, accentuează Paul Stănescu.
Vom continua să fim solidari cu proiectele Uniunii Europene, atât în privința crizei energetice, cât și în alte aspecte, dar așteptăm să vedem această solidaritate europeană la lucru în relația cu Olanda, este concluzia secretarul general al PSD.




































