Efectivul salariaţilor la sfârşitul lunii august 2022 a fost de 76.670 de persoane, fiind mai mare cu 1.204 persoane (1,6%) faţă de luna august 2021 (75.466 persoane), arată, în cele mai recente date, Direcția Regională de Statistică (DRS).
Din totalul salariaţilor înregistrat la nivel naţional, efectivul judeţului Olt reprezintă o pondere de 1,4%, ocupând astfel locul 16 în clasamentul judeţelor ordonate crescător.
Câştigul salarial mediu net în luna august 2022 a fost de 3.540 lei (locul 11 în clasamentul
judeţelor ordonate descrescător) înregistrând creştere cu 12% faţă de luna similară a anului precedent (3.160 lei), și în creștere cu 3% faţă de luna anterioară (3.436 lei). Pe sectoare ale economiei, comparativ cu luna anterioară, câştigul salarial mediu net în agricultură, silvicultură şi pescuit scade ușor cu 0,1% (3.174 lei faţă de 3.177 lei), pe când în industrie şi construcţii s-a înregistrat o creștere, procentul fiind de 6,5% (3.935 lei faţă de 3.695 lei), în timp ce în sectorul servicii, scăderea a fost de 0,2% (3.242 lei față de
3.247 lei).
Cel mai mare câştig salarial mediu net, în luna august 2022, a fost înregistrat în industrie şi construcţii, respectiv 3.935 lei, mai arată DSR Olt.



































