Slătineanul specializat în furturi din magazine a fost prins de jandarmi. Ce obișnuia să sustragă/ FOTO

Un bărbat din Slatina care avea obiceiul să fure produse din magazine a fost prins de jandarmi. El avea „manie” pe sticlele cu alcool scump.

În urmă cu patru zile, bărbatul în vârstă de 49 de ani, a părăsit un magazin fără să achite produsele pe care le avea într-un coș metalic și unul din plastic.

Ieri, hoțul a fost identificat în zona cartierului Steaua din Slatina. Echipajul de jandarmerie a procedat la interceptarea și legitimarea acestuia, precum și la controlul corporal și al bagajelor.

In rucsacul său au fost găsite cinci sticle de băuturi alcoolice pentru care posesorul lor nu a putut prezenta dovada provenienței acestora, declarând că sticlele cu băutură au fost sustrase, dimineață, dintr-un magazin din apropiere.

„Colegii noștri s-au deplasat la magazinul indicat și au solicitat lucrătorilor să permită vizionarea înregistrărilor. Imaginile camerelor de supraveghere au surprins cum bărbatul părăsește magazinul cu produsele fără să le achite”, a declarat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Olt, căpitanul Simona Floricel.

În acest caz, jandarmii din cadrul Detașamentului 1 Mobil Slatina au întocmit actele de sesizare pentru infracțiunea de furt, care au fost predate polițiștilor în vederea continuării cercetărilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here