România a stocat în depozitele naționale o cantitate-record de gaz: peste 3 miliarde metri cubi, reprezentând 97,75% din totalul capacității de înmagazinare.
Anunțul a fost făcut de deputatul liberal de Olt Gigel Știrbu, care, într-o postare pe pagina sa de socializare, afirmă că, astfel, pragul solicitat de Comisia Europeană a fost depășit.
„Pragul de 80%, solicitat de Comisia Europeană, a fost depășit de la mijlocul lunii septembrie, iar faptul că ne apropiem deja de capacitatea tehnică maximă înseamnă că vom avea, la iarnă, suficient gaz pentru necesarul consumatorilor casnici și al economiei”, declară parlamentarul liberal.
În viitor, producția internă va crește, ca urmare a dezvoltării platformelor de extracție din largul Mării Negre și după pornirea exploatării unor noi perimetre din interiorul teritoriului, precum Caragele, din județul Buzău, mai susține deputatul de Olt.
„Ca urmare a politicilor derulate de ministrul liberal al Energiei, Virgil Popescu, România este unul dintre statele europene cu cea mai mică dependență de gazul din import, circa 90% din necesarul țării fiind acoperit din producția internă”, a mai scris, pe pagina sa de socializare, Gigel Știrbu.


































