Acasă Local Eveniment Un TIR plin c...

Un TIR plin cu autoturisme a luat foc la intrarea pe Drumul Expres 12 dinspre Craiova. Traficul, deviat prin Balș/ FOTO+VIDEO

O autoplatformă care transporta mai multe autoturisme a luat foc la intrarea pe Drumul Expres 12, dinspre Craiova.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsășteanu, este vorba de o autoplatformă cu opt autoturisme.

„Un incendiu a izbucnit la o autoplatformă ce transporta opt autoturisme, la intrarea pe Drumul Expres 12, dinspre Craiova.

La locul evenimentului acționează echipaje din cadrul Gărzii Balș și Detașamentului Slatina.

Incendiul este localizat. Nu sunt victime”, a declarat reprezentantul ISU Olt.

În aceste momente, traficul rutier către Drumul Expres 12 (DEx12) este blocat total pe sensul de mers Craiova – Slatina, anunță polițiștii.

„Polițiștii sunt prezenți la fața locului pentru a stabili împrejurările producerii evenimentului.

Traficul rutier de pe Drumul Expres (DEx12), pe sensul de mers Craiova- Slatina va fi deviat, prin prin orașul Balș, pe Drumul Național 65 – European 574”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Claudiu Șerban.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.