Un accident rutier soldat cu patru victime a avut loc, duminică, pe Drumul Județean 546, la ieșire din comuna Coteana spre Brebeni.
În eveniment au fost implicate două autoturisme. Patru persoane au fost rănite. Acestea au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital.
Polițiștii au deschis un dosar penal și efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
O autospecială de stingere, prevăzută cu accesorii pentru descarcerare, din cadrul Detașamentului Slatina, în care erau mai mulți pompieri și care se îndrepta spre un accident rutier de la Coteana s-a răsturnat la Brebeni.
Din fericire, evenimentul rutier nu s-a soldat cu victime, ci doar cu pagube materiale.







































