Accident în Olt, miercuri seară. Biciclist SPULBERAT de o mașină pe DN64/ Imagini de la fața locului

Un biciclist a fost spulberat de un autoturism, miercuri seară, pe Drumul Național 64, în Olt. Victima a fost preluată de un echipaj medical și transportată la spital.

Evenimentul rutier a avut loc în localitatea Strejești, spune purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, Claudiu Șerban.

„La data de 23 noiembrie a.c., în jurul orei 17:30, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la producerea unui eveniment rutier pe Drumul Naţional 64, în localitatea Strejești.

La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Serviciului Rutier Olt”, a declarat reprezentantul IPJ Olt.

Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că în eveniment a fost implicat un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 57 de ani, din comuna Strejești, județul Olt și un biciclist, respectiv un bărbat, în vârstă de 30 de ani, din aceeași localitate.

În urma evenimentului rutier, biciclistul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina.

„Atât conducătorul auto, cât și biciclistul au fost testați cu aparatul etilotest, pentru conducătorul auto rezultatul fiind negativ, iar pentru biciclist a rezultat o concentrație alcoolică de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Poliției Olt.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, fiind continuate cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here