Un bărbat de 37 de ani, din Sârbii Măgura, a ajuns la spital, în acest weekend, după ce s-a răsturnat cu autoturismul pe care îl conducea nu departe de localitate.
Evenimentul rutier a avut loc pe Drumul Județean 703C, în afara localității Sârbii-Măgura.
„La fața locului, s-au deplasat polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Potcoava.
Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că un autoturism, condus de un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din comuna Sârbii-Măgura, s-a răsturnat în afara părții carosabile”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, Claudiu Șerban.

În urma evenimentului, conducătorul auto a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina.
El a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Sursa imagini: Facebook/Iulian Marius Mitisoi
Polițiștii efectuează acum cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.



































