Acasă Local Eveniment Accidente în ...

Accidente în Olt, cu șase autoturisme implicate, pe DN65, la Jitaru, și între Piatra Olt și Brâncoveni/ FOTO

Două accidente rutiere au avut loc, miercuri după-amiază, în Olt, cu șase autoturisme implicate.

Unul dintre evenimente s-a petrecut pe Drumul Național 65, pe raza localității Jitaru, unde trei autoturisme au intrat în coliziune după ce unul dintre șoferi a pierdut controlul asupra volanului.

Din impact, mașinile au fost proiectate în afara părții carosabile, unul dintre autoturisme lovind gardul unei gospodării.

„În incident au fost implicate trei autoturisme. Din fericire, nimeni dintre persoanele implicate nu a fost rănit, fiind înregistrate doar pagube materiale, astfel că evenimentul este considerat tamponare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, Claudiu Șerban.

Al doilea accident, tot cu trei autoturisme implicate, a avut loc pe Drumul Național 64, între localitățile Brâncoveni și Piatra Olt.

La fața locului au ajuns polițiștii, care au început cercetările, dar și un echipaj SMURD, precum și pompierii de la Descarcerare, precum și un elicopter SMURD.

Nici aici nu au existat victime, a mai precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.