Acasă Local Actualitate Bărbatul din ...

Bărbatul din Olt arestat după ce și-ar fi agresat sexual fiica minoră nu vrea după gratii. El a contestat măsura instanței de judecată

Bărbatul din Olt arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile după ce și-ar fi agresat sexual fiica minoră nu vrea după gratii. El a contestat măsura Judecătoriei Balș chiar în ziua în care instanța a dispus luarea măsurii preventive împotriva sa.

Bărbatul de 46 de ani acuzat de agresiune sexuală și emoțională asupra fiicei sale de 16 ani a contestat ieri măsura arestării preventive pe care Judecătoria Balș a luat-o împotriva sa la solicitarea procurorului de caz, sperând că va avea câștig de cauză la nivelul Tribunalului Olt.

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Olt s-au sesizat din oficiu, în data de 10 ianuarie a.c., cu privire la faptul că un bărbat în vârstă de 46 de ani, din județul Olt, ar fi abuzat-o fizic și emoțional pe fiica sa minoră, în vârstă de 16 ani.

„În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală, fiind continuate cercetările în vederea documentarii activității infracționale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, Cosmin Lupu.

În urma probatoriului administrat, ieri, 7 februarie, sub supravegherea procurorului de caz, pe numele bărbatului a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.