Acasă Local Actualitate Tânăr din Sla...

Tânăr din Slatina, prins conducând un autoturism cu 108 km/h pe străzile orașului, după ce se drogase/ FOTO

Un tânăr de 25 de ani, din Slatina, a fost depistat de polițiști conducând pe străzile municipiului un autoturism cu mult peste limita de viteză legală. Ulterior, oamenii legii au descoperit și că șoferul consumase droguri înainte de a se urva la volan.

S-a întâmplat seara trecută, în jurul orei 23:45, când polițiștii slătineni, în timp ce desfășurau activități specifice, au depistat în trafic, pe strada Barajului, din oraș, un autoturism ce circula cu viteza de 108 km/h, pe un sector de drum cu limita maximă de viteză de 50 de km/h.

Autoturismul a fost oprit, iar la volanul acestuia a fost identificat un tânăr în vârstă de 25 de ani, din municipiul Slatina.

În urma verificărilor efectuate, întrucât tânărul prezenta un comportament suspect, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul DrugTest, care a indicat prezența unor substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv, respectiv T1A COC.

„Tânărul a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Slatina pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a prezenței substanțelor psihoactive în organism”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, Cosmin Lupu.

În cauză, polițiștii au sancționat contravențional conducătorul auto, cu amendă în valoare de 1.305 lei, iar pe numele acestuia a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, fiindu-i reținut și permisul de conducere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.