Acasă recomandate Olt: Doi bărb...

Olt: Doi bărbați sunt cercetați penal după ce au fost prinși băuți la volan

Printre neregulile constatate de polițiștii din Olt, în timpul unor acțiuni derulate weekendul trecut, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și depistarea conducătorilor auto care încalcă normele privind circulația pe drumurile publice, s-au numărat și cazuri de șoferi care au urcat la volan băuți.

Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Potcoava au oprit pentru control, sâmbătă, în comuna Movileni, un autoturism, condus de un bărbat, în vârstă de 52 de ani, din localitate.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o concentrație alcoolică de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat.

„Bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, Cosmin Lupu.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Un caz similar a fost descoperit în noaptea de sâmbătă spre duminică, în Balș, unde polițiștii rutieri, prezenți pe strada Nicolae Bălcescu, au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 33 de ani, din localitate. Testat de oamenii legii, aparatul a indicat o concentrație alcoolică de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În ambele cazuri, șoferii vor trebui să răspundă în fața legii, pentru că polițiștii le-au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.