Agentul din cadrul Poliției Drăgănești-Olt acuzat că a furat din camera de armament un pistol și două încărcătoare care aparțineau unui coleg de la Secţia 7 Poliţie Rurală Dăneasa a fost condamnat, marți, de Judecătoria Caracal, la 3 ani și 6 luni de închisoare.
Trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de nerespectare a regimului armelor şi munţiilor și tentativă la infracţiunea de uzurpare a funcţiei dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, agentul a fost acuzat și pentru favorizarea făptuitorului, dar a scăpat de aceasta din urmă după ce a intervenit prescripția răspunderii penale.
Astfel, el a primit pedeapsa de trei ani pentru prima infracțiune și un an și șase luni pentru cea de-a doua faptă comisă, urmând să execute cea mai mare pedeapsă, de trei ani, la care s-a adăugat un sport de o treime din cea de-a doua pedeaspă, rezultând trei ani și șase luni de închisoare
„În baza art. 396 alin. (6) Cod procedură penală rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) Cod procedură penală, art. 154 alin. (1) lit. d) Cod penal, art. 5 Cod penal, cu referire la art. 155 alin. (1) Cod penal interpretat prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 si prin decizia 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala., încetează procesul penal faţă de inculpatul Muşat Ionu? pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a făptuitorului prev. de art.269 al.1 C.p, ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii penale. (data săvâr?irii faptei 27.12.2017 ). În baza art.342 al.1, 3 C.p.condamnă pe inculpatul Muşat Ionu? pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi munţiilor, la pedeapsa de 3 ani închisoare. Cu art. 60 Cp. În baza disp. art. 67 alin. 2 C.P. interzice inculpatului Muşat Ionuţ, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi h Cp, cu titlu de pedeapsă complementară, pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii, conform art. 68 alin. 1 lit. c Cp. În baza disp.art. 65 alin. 1 C.P. interzice inculpatului Muşat Ionuţ exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a,b şi h Cp, cu titlu de pedeapsă accesorie pe toată perioada executării pedepsei închisorii, conform art. 65 alin. 3 Cp. În baza art.300 C.p. rap. la art.132 şi art.15 din Legea 78/2000.condamnă pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la infracţiunea de uzurpare a funcţiei, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.Cu art. 60 Cp. În baza disp. art. 67 alin. 2 Cp interzice inculpatului Muşat Ionuţ, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi h Cp, cu titlu de pedeapsă complementară, pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii, conform art. 68 alin. 1 lit. c Cp. În baza disp.art. 65 alin. 1 Cp interzice inculpatului Muşat Ionuţ exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a,b şi h Cp, cu titlu de pedeapsă accesorie pe toată perioada executării pedepsei închisorii, conform art. 65 alin. 3 Cp. În temeiul art. 38 alin. 1 – 39 alin. 1 lit. b C.p., inculpatul Muşat Ionuţ va executa pedeapsa cea mai mare de 3 ani închisoare, la care se va adăuga un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă, respectiv 6 luni, rezultând pedeapsa de 3 ani si 6 luni închisoare”, se arată în sentința instanței de judecată.
Aceasta nu este însă definitivă, inculpatul având dreptul să formuleze apel împotriva hotărîrii judecătorești în termen de 10 zile de la comunicare.
Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în cauză s-au reţinut următoarele:
- În seara zilei de 18 octombrie 2021, în intervalul orar 21.00-23.00, inculpatul M.I. a sustras din camera de armament a Poliției Oraș Drăgănești Olt un pistol marca Beretta PX 4 Storm, seria PXR 09148, şi cele două încărcătoare cu muniţia aferentă compusă din 34 cartuşe calibrul 9×19 mm – armă și muniție din dotarea agentului de poliție D.V. din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Dăneasa – pe care le-a ascuns într-un loc rămas neidentificat.
- În data de 27 decembrie 2017, în calitate de organ de cercetare penală în cadrul unui dosar penal aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal – având ca obiect infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului comisă de numitul S.I.V. în ziua de 9 august 2016 – inculpatul M.I. a propus clasarea cauzei, urmare a unei înţelegeri cu membrii familiei persoanei vinovate de a pronunţa o soluţie favorabilă acesteia din urmă, sens în care inculpatul M.I. a procedat la luarea unor declaraţii evident necorespunzătoare adevărului întrucât contraziceau tocmai cele constatate personal de acesta în data de 9 august 2016.
- În ziua de 10 februarie 2022, în jurul orelor 12.00, inculpatul M.I. a pretins de la numita D.V., fiica victimei unui accident rutier ce avusese loc cu o zi înainte, suma de 1500-1700 lei cu titlu de despăgubiri materiale pentru numitul P.N., conducătorul auto al mașinii implicate în accident – faptă săvârșită de M.I. în timpul serviciului dar fără a avea la acel moment atribuţii de serviciu în legătură cu dosarul penal întocmit urmare a accidentului.



































