Ce se întâmplă cu RCA-urile românilor asigurați la Euroins, după ce ASF a retras autorizația de funcționare a companiei

Sursa foto: studiifinanciare.ro

Falimentul Euroins nu ar trebui, teoretic, să afecteze prea mult pe cei peste 2,5 milioane de clienți, arată stirileprotv.ro.

Conform legii, polițele RCA ar urma să fie achiate de Fondul de Garantare, în cazul unui accident.

Euroins este a patra companie de asigurări care intră în insolvență în ultimii opt ani și al treilea lider de piață intrat în faliment după o decizie a ASF. Pe rând, au intrat în insolvență Astra, în 2015, Carpatica în 2016, City Insurance în 2021, iar acum Euroins.

Polița de asigurare RCA rămâne în continuare valabilă după falimentul Euroins, cel mai probabil pentru 90 de zile. Teoretic, în cazul unui accident, cei asigurați vor fi despăgubiți acum de către Fondul de Garantare a Asiguraților, dar pot exista situații în care polițele vor ajunge la masa credală, cum s-a întâmplat în cazul fostului lider al asigurărilor auto, City Insurance, mai arată sursa citată.

________________

Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a decis să retragă autorizația de funcționare a societății Euroins România, constatând indiciile stării de insolvență a companiei, anunță, vineri, printr-un comunicat de presă, ASF.

Consiliul a mai hotărât promovarea de către ASF a unei cereri pentru deschiderea procedurii de faliment și numirea Fondului de Garantare a Asiguraților (FGA) ca administrator interimar al societății, cu sarcina de a asigura administrarea și conducerea activității asigurătorului și adoptarea măsurilor  necesare pentru conservarea patrimoniului. Atribuțiile conducerii societății se suspendă de drept. Mandatul FGA încetează la numirea lichidatorului judiciar.

„La data de 30.06.2022 societatea nu deține fonduri eligibile pentru acoperirea SCR, situație care se menține și la data de 30.09.2022. Pentru restabilirea cerinței de capital de solvabilitate (SCR) este nevoie de fonduri în cuantum la 2,19 miliarde lei, iar pentru acoperirea MCR fonduri în cuantum de 1,75 miliarde lei. Decizia retragerii autorizației a fost luată în condițiile în care situația Euroins România nu face fiabilă aplicarea unei proceduri de rezoluție”, se arată în comunicat.

Decizia Consiliului ASF se bazează  pe o amplă analiză a situației Euroins România. În acest sens, menționăm faptul că, începând cu anul 2020, Euroins a făcut obiectul unor acțiuni intense de control care au avut drept rezultat evidențierea situației reale a societății. Între februarie 2020 și ianuarie 2023, Autoritatea a aplicat Euroins 26 de sancțiuni, soldate cu amenzi totale de peste 16 milioane de lei, rezultate din 17 acțiuni de control. Toate sancțiunile aplicate de ASF societății Euroins România au fost confirmate, pe fond sau definitiv, de instanțele de judecată cărora societatea li s-a adresat în contestarea măsurilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here