Patru minori, cu vârste între 15 și 17 ani, reținuți și plasați, apoi, sub control judiciar după ce au furat mai multe bunuri din două școli din Piatra Olt.
Polițiștii din Piatra-Olt au fost sesizați, în urmă cu două zile, cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi sustras mai multe bunuri din interiorul a două unități de învățământ din oraș.
„În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, fiind continuate cercetările în vederea identificării autorilor și dispunerii de măsuri legale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, Claudiu Șerban.
În urma activităților investigativ-operative, oamenii legii au stabilit faptul că, în perioada 18-19 martie, patru tineri, cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani, toți din orașul Piatra-Olt, ar fi pătruns, prin efracție, în incinta a două unități de învățământ, de unde ar fi sustras mai multe bunuri, respectiv bare din fier, prelungitoare și cabluri electrice.
În urma probatoriului administrat, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș, pe numele celor patru tineri a fost emisă, luni, câte o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, aceștia fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.
Ulterior, marți, cei patru tineri au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș, care a dispus măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile față de aceștia.
Anchetatorii fac precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de pocedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.


































