Persoanele fizice și juridice din Slatina își vor putea plăti taxele și impozitele locale și vor putea obține diverse documente fără să se mai prezinte la ghișeele primăriei, după ce instituția a implementat cu succes proiectul privind informatizarea serviciilor publice, pentru care au fost cheltuiți aproape trei milioane de lei din fonduri europene.
Rezultatele proiectului „eSlatina – Proiect de simplificare a procedurilor și introducerea de instrumente electronice pentru cetățenii Municipiului Slatina”, început la sfârșitul anului 2018 și finanțat prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020, au fost făcute publice, marți, în cadrul unei conferințe organizate de Primăria Slatina și la care au participat și reprezentanți ai companiilor care s-au ocupat de implementarea propriu-zisă a proiectului.
Etapele implementării proiectului și obiectivele lui au fost prezentate de Cristiana Șerban, funcționară a Primăriei Slatina, precum și reprezentanții companiilor care, în asociere, s-au ocupat de implementarea propriu-zisă a proiectului, ITC – Institutul pentru Tehnică de Calcul SA București, Stefadina Comserv SRL și Simavi SRL.
„Noi v-am obișnuit cu proiecte mari, vizibile, dar acest proiect este unul dintre acele proiecte care abordează aspectele mai puțin evidente din cadrul administrației publice, și anume comunicarea cu cetățeanul în formă electronică. Întregul proces este unul nou și pentru noi, ca administrație, dar și pentru cetățeni. Din partea noastră, ca administrație, implică o adaptabilitate mai mare la schimbările procedurale și la trecerea activităților în mediul on-line. (…) La o mare parte din solicitările de documente din arhiva primăria pe care le depun cetățenii putem răspunde mult mai rapid, pentru că aplicația Sivadov, pe care am implementat-o, face mai facilă atât identificarea documentelor și scurtează perioada de transmitere a răspunsurilor către cetățeni”, a spus viceprimarul Alexandru Berechet.
Obiectivul general al proiectului este reducerea costurilor administrative și simplificarea procedurilor de furnizare a serviciilor publice prin introducerea de instrumente din domeniul tehnologiei informației pentru gestiunea relațiilor cu cetățenii și pregătirea personalului Aparatului de specialitate al primarului municipiului Slatina în vederea utilizării acestor instrumente.
Implementarea proiectului a costat 2.994.050 lei, iar, ca rezultate, au fost informatizate cinci servicii ale primăriei prin achiziționarea și instalarea de sisteme electronice de furnizare, transferarea a 173 de metri liniari de documente din arhiva fizică a instituției în format digital și 154 de angajați ai primăriei au fost formați pentru utilizarea sistemelor infornatice instalate.
A fost achiziționat un sistem de management al documentelor și fluxurilor de lucru – SIVADOC, dar și platforma AVANSIS online și mobile, prin intermediul căreia cetățenii își pot plăti on-line, din confortul casei și de oriunde altundeva, taxele și impozitele locale, pot depune petiții sau pot obține certificatul de atestare fiscală. De asemenea, prin această aplicație poate fi plătită autorizația pentru circulația autovehiculelor care au masa maximă autorizată mai mare de 3,5 tone.


































