Acasă Local Actualitate Grenadă neexp...

Grenadă neexplodată, găsită de un bărbat din Olt în timpul unor lucrări agricole/ FOTO

Un bărbat din Coteana a găsit, vineri, în pământ, în timp ce desfășura lucrări agricole, o grenadă neexplodată.

La fața locului a ajuns echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt, care a ridicat și depozitat grenada.

„Pe timpul executării unor lucrări agricole, un cetățean a descoperit un element de muniție.

Specialiștii pirotehnicieni au identificat, ridicat, transportat și depozitat, în vederea distrugerii, un corp de grenadă defensivă, provenită, cel mai probabil, din Al Doilea Război Mondial”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, locotenentul Alin Băsășteanu.

Pompierii reamintesc cetățenilor că, la descoperirea muniției rămase neexplodate, au obligația să informeze serviciile de urgență profesioniste prin apelarea numărului de urgență 112.

După descoperire și anunțare, populația trebuie să adopte un mod specific de comportare față de munițiile neexplodate, fiind INTERZISE: atingerea cu mâna sau cu alte obiecte; ridicarea, transportul și introducerea acestora în diferite încăperi sau locuințe; comercializarea acestora prin agenții de colectare a deșeurilor feroase și neferoase; introducerea munițiilor în foc; topirea elementelor metalice ale munițiilor; folosirea munițiilor pentru improvizarea diferitelor unelte, utilizarea pionerilor și explozivilor provenite din muniții, în scopuri artizanale; demontarea de la muniții a focoaselor sau a altor elemente componente.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.