Acasă Local Actualitate Ești din Olt ...

Ești din Olt și nu ai loc de muncă? Iată ce pregătește AJOFM pentru șomeri în luna mai

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Olt își propune să organizeze, în luna mai, șase programe de formare profesională pentru 84 de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă.

Principalele meserii\ocupații, în functie de numărul de participanți, pentru care se vor organiza programe de formare profesională gratuite pentru șomeri sunt cele de infirmieră, competențe digitale, bucătar, lucrător comercial și ospătar (chelner).

Serviciile de formare profesională sunt gratuite pentru şomerii indemnizaţi şi neindemnizaţi înregistraţi în evidenţa Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Olt, iar persoanele care realizează venituri pot urma aceste programe de formare profesională suportând contravaloarea lor, se arată într-un comunicat al AJOFM Olt.

Pentru detalii, cei interesaţi se pot adresa Compartimentului Formare Profesională din cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Olt, str. Prelungirea Crisan, nr.2, tel.0249/438595.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.