Peste 100 de amenzi aplicate de polițiști, miercuri, în Slatina, în doar două ore. Cele mai multe, pentru încălcarea normelor rutiere

Polițiștii olteni au organizat, miercuri, o acţiune cu efective mărite, pe drumurile publice din municipiul Slatina, împreună cu reprezentanți ai Registrului Auto Român, pentru verificarea stării tehnice a autovehiculelor, creșterea gradului de siguranță rutieră și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. Totul a durat doar două ore, dar amenzile au curs, cele mai multe pentru încălcarea Codului Rutier.

În cadrul acțiunii, organizate de către Serviciul Rutier Olt, au fost angrenați 34 polițiști rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

„Acțiunea a vizat depistarea conducătorilor auto care nu respectă normele privind circulația pe drumurile publice, acționându-se cu preponderență pentru depistarea conducătorilor auto care conduc sub influența alcoolului sau a altor substanțe psihoactive, dar și a celor care nu respectă regimul legal de viteză”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, Claudiu Șerban.

Pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 107 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 20.000 de lei. Dintre acestea, 99 au fost aplicate pentru încălcarea normelor rutiere, și opt pentru alte acte normative.

Ca măsură complementară a abaterilor constatate, polițiștii au reținut trei permise de conducere și 12 certificate de înmatriculare, fiind constatată și o infracțiune la regimul rutier.

În cadrul acțiunii, în jurul orei 14:00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Potcoava au depistat pe strada Ecaterina Teodoroiu, din municipiul Slatina, un tânăr, în vârstă de 36 de ani, din comuna Valea Doftanei, județul Prahova, în timp ce conducea un autoturism, având autorizația de circulație provizorie expirată.

Pe numele tânărului, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.

Astfel de activități vor continua și în perioada următoare pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere și creșterea gradului de disciplină rutieră, spun oamenii legii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here