A început numărătoarea inversă până la deschiderea oficială a Festivalului de Teatru ”Ștefan Iordache”, ediția 2023, care se va desfășura, în perioada 21-28 mai, în Caracal. Evenimentul se bucură și de sprijinul financiar al Consiliului Județean Olt, care s-a asociat cu autoritățile caracalene pentru organizarea festivalului.
De marți, 16 mai, pentru acest eveniment anual, iubitorii de artă teatrală pot achiziționa bilete de la Agenția Teatrului Național Caracal, de luni până vineri, între orele 10.00 – 12.00 și 16.30 – 18.30. Costul unui bilet variază de la 60 lei până la 80 lei, în funcție de spectacol.
Festivalul debutează duminică, 21 mai, ora 19.00, cu ”Tzuki și tati”, un spectacol de și cu Florin Piersic Jr. În distribuție, alături de Florin Piersic Jr. îl regăsim pe Marius Bodochi.
Miercuri, 24 mai, de la ora 17.00, Carmen Tănase, Emilia Popescu, Mirela Oprișor, Natalia Călin, Adiran Titieni, Vlad Zamfirescu și Tidor Aaron Istodor vor juca ”Genul acuzativ” în regia lui Mimi Brănescu.
De la ora 20.00, tot miercuri, îi vom putea revedea pe Rodica Mandache și Marius Manole în ”Bătrâna și hoțul”, spectacol de Viorel Davin, regia Radu Ghilaș.
Joi, 25 mai, începând cu ora 19.00, publicul poate urmări ”Șase lecții de dans în șase săptămâni”, de Richard Alfieri, scenografia Romulus Boicu iar coregrafia, Mihai Petre. Din distribuție fac parte: Victoria Cociaș și George Constantinescu.
Vineri, 26 mai, de la ora 19.00, Catrinel Dumitrescu, Sorin Cociș, Rareș Andrici/Vlad Bălan, Diana Roman/Alexandra Murăruș, Bogdan Chichea, Ciprian Udriște interpretează ”Mama”, un spectacol de Florian Zeller în regia lui Cristi Juncu.
Sâmbătă, 27 mai, sunt în program două spectacole:
– Ora 11.00, ”Povestea celor trei purceluși”, de Geo Dienscu și Marius Fagu, pictură Iulia Goanță. Distribuția: Geo Dinescu, Marisu Fagu.
– Ora 19.00. ”Doi pe o bancă” de Alexandr Ghelman, regia Mihai Bendeac. Distribuția: Ilona Brezoianu și Mihai Bendeac.
Duminică, 28 mai, Festivalul se încheie cu spectacolul ”Măscăriciul” după A.P. Cehov, dramatizare și adaptare scenică Niculae Urs și Horațiu Mălăiele, regia Horațiu Mălăiele. Din Distribuție fac parte: Niculae Urs și Horațiu Mălăiele.
Evenimentul se bucură și de sprijinul financiar al Consiliului Județean Olt, care s-a asociat cu autoritățile caracalene pentru organizarea festivalului și care s-a angajat că va susține jumătate din cheltuielile evenimentului.



































