Un bărbat a ajuns la spital, vineri după-amiază, după ce autoturismul în care se afla a fost implicat într-un grav accident rutier petrecut pe Drumul Județean 546 A, pe raza localității Brebeni.
În evenimentul rutier, petrecut în jurul orei 14.15, au fost implicate două autoturisme în care se aflau cinci persoane și care erau conduse de doi bărbați din Slatina, acestea intrând în coliziune față-spate.
La fața locului a intervenit două echipaje medicale, unul de la SMURD și altul de la Serviciul de Ambulanță Județean Olt.

Patru dintre persoanele implicate au refuzat transportul la spital, dar unul dintre șoferi a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina, el acuzând dureri în zona cervicală.

„Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, au fost implicate două autovehicule, respectiv un autoturism, condus de un bărbat, în vârstă de 54 de ani, din municipiul Slatina, județul Olt, și un autoturism, condus de un tânăr, în vârstă de 23 de ani, din aceeași localitate.
În urma evenimentului rutier, bărbatul de 54 de ani a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina.
Ambii conducători auto au fost testați cu alcooltestul, în ambele cazuri rezultatele fiind negative”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, Cosmin Lupu.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare din culpă, oamenii legii continuând vervetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.




































