Dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și ucidere din culpă în cazul accidentului de muncă de la Caracal

Polițiștii au întocmit un dosar penal și fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, ucidere din culpă, neluarea și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă în cazul celor doi muncitori care ieri, în timp ce efectuau săpături pentru rețeaua de canalizare a municipiului Caracal, au fost surprinși de malurile șanțului, care s-au surpat peste ei. Reamintim că unul dintre bărbați a murit, iar celălalt a fost transportat la spital.

Oamenii legii încearcă să stabilească împrejurărilor în care a avut loc accidentul de muncă.

Nenorocirea s-a petrecut ieri în jurul orei 16:10, când un mal de pământ s-a surpat peste doi muncitori.

Ajunși la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 53 de ani, din orașul Balș, împreună cu un bărbat, în vârstă de 57 de ani, din comuna Moțăței, județul Dolj, angajați ai unei societăți comerciale cu specific construcții, în timp ce efectuau săpături pentru rețeaua de canalizare, au fost surprinși de malurile șanțului, care s-au surpat peste cei doi.

În urma evenimentului, bărbatul de 53 de ani a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Municipal Caracal, iar bărbatul de 57 de ani a decedat.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, ucidere din culpă, neluarea și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here