Acasă Local Actualitate Vestea BUNĂ a...

Vestea BUNĂ a momentului pentru fermieri vine de la ministrul Agriculturii. Termenul a fost PRELUNGIT!

Vestea BUNĂ a momentului pentru fermierii înscriși în Programul Tomata vine de la noul ministru al Agriculturii, Florin Barbu, care anunță că termenul privind valorificarea tomatelor va fi prelungit cu două săptămâni.

Barbu spune că a fost elaborată o hotărâre de guvern prin care data până la care femrierii își vor putea vinde roșiile va fi 15 iulie 2023.

„Fermierii ne-au solicitat să prelungim Programul Tomata, iar noi am elaborat o hotărâre de guvern prin care valorificarea tomatelor poate fi realizată până la 15 iulie!

Din cauza temperaturilor scăzute din primăvară, conform datelor furnizate de ANM, am luat o măsură care îi ajută atât pe legumicultori, care vor putea să își valorifice corect producția, cât și pe consumatori, care vor avea pe mese roșii cu gust, coapte în mod natural.

Suntem alături de legumicultori și mă bucur să văd că numărul celor care se înscriu în Programul „Tomata” crește an de an.

În 2023, s-au înscris cu 20% mai mulți legumicultori, iar 32% dintre ei sunt tineri sub 40 de ani!

Numai împreună putem să aducem «Roșia Românească» în piețe sau în supermarket-uri, cât mai multe luni din an și să «Cumpărăm românește»!”, a transmis, pe Facebook, ministrul Agriculturii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.