Printre invitații speciali ai ALRO Slatina, care ieri a sărbătorit 58 de ani de la producerea primei șarje de aluminiu românesc, s-a numărat și deputatul de Olt Gigel Știrbu.
Invitat să ia cuvântul la tribună, parlamentarul liberal a avut doar cuvinte de laudă la adresa longevivei companii, care, în opinia lui, nu este doar un agent economic, ci cu mult mai mult: o emblemă pentru aceste locuri.
„Din perspectiva mea, ca om politic, ALRO este mai mult decât un agent economic. ALRO are și o profundă dimensiune socială, pentru că s-a implicat pe toate palierele vieții sociale, economice, culturale, spirituale și de sănătate ale acestui județ. Iar pentru acest lucru, noi cei care trăim aici, trebuie să vă mulțumim. Noi suntem trecători, dar ceea ce vedeți aici s-ar putea să dăinuie cu mult dincolo de noi. Și pentru acest lucru trebuie să mulțumim tuturor celor care în cei 58 de ani au făcut din această entitate o emblemă pentru aceste locuri.
Eu sunt sensibil mai tânăr decât această entitate economică, dar prima mea interacțiune cu oamenii din această întreprindere, așa cum se numea înainte de Revoluție, a fost aceea că mergeam la bunici cu acele mijloace de transport în comun cu care ALRO își transporta muncitorii, niște oameni extraordinari, care făceau cinste acestor locuri, niște oameni care prin sudoarea frunții au făcut să fie ceea ce compania este astăzi. ALRO a trecut prin foarte multe provocări; în 1989 a reușit să facă pasul de la o economie centralizată la o economie de piață. ALRO a trecut printr-o privatizare de succes după cum se vede, iar aceste lucruri se leagă de oameni, de oamenii care au trecut prin această entitate economică, iar acelor oameni noi, cei care trăim aici, trebuie să le mulțumim”, a spus Gigel Știrbu.
Printre alți invitați ai managemenetului ALRO s-au mai numărat președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu, deputații de Olt Adrian Chesnoiu (PSD), Marius Iancu (PSD) și Gigel Știrbu (PNL), cei doi viceprimari ai Slatinei, Gigi Ernes Vîlceleanu și Alexandru Berechet, președintele Confederației Naționale Sindicale „Cartel Alfa”, bogdan Hossu.
Un moment important al evenimentului a fost inaugurarea unei investiții majore a ALRO, în instalația de reciclare ecologică, în valoare de 11 milioane de dolari.


































