Deputatul PSD de Olt Emil Albotă a declarat că, chiar dacă CCR ar da o soluție de neconstituționalitate pe legea pensiilor speciale, aceasta tot va fi pusă, într-un final, în aplicare.
Reamintim că Legea pensiilor speciale a fost atacată la Curtea Constituțională a României de către Înalta Curte de Casație și Justiție, pe motiv de neconstituționalite. În acest context, parlamentarul social-democrat de Olt a explicat că, dacă legea ar fi declarată neconstituțională, imediat după ce CCR și-ar motiva decizia, va fi convocată sesiunea extraordinară a Parlamentului, iar legea va fi refăcută și supusă din nou adoptării.
„Înalta Curte a sesizat Curtea Constituțională a României în legătură cu Legea pensiilor speciale. Noi ne dorim ca CCR să dea un verdict cât mai rapid. De ce? Pentru că, noi, în secunda a doua, dacă CCr spune că legea este neconstituțională, argumentând ce anume este neconstituțional în lege, pentru că trebuie și asta, deci în secunda a doua este convocată sesiunea extraordinară a Parlamentului și vom face ceea ce va spune Curtea Constituțională, vom reface legea. Deci, nu există dubii. Legea va trece din nou. De fapt, legile, că este vorba și de comulul pensiei cu salariu aici”, a declarat, la emisiunea Reporter 24, găzduită de OltTV și moderată de Ionuț Jifcu, Emil Albotă.
Curtea Constituţională va discuta pe 26 iulie sesizările Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) în legătură cu modificările legii privind pensiile de serviciu şi la legea privind cumulul pensiei cu salariul.




































