Un motocislist de 21 de ani a ajuns rănit la spital, luni, după ce a fost victima unui accident rutier petrecut în Slatina și în care au mai fost implicate alte două autovehicule.
Evenimentul rutier a avut loc la intersecția străzii Ecaterina Teodoroiu cu strada Recea
Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, au fost implicate o autoutilitară condusă de un bărbat, în vârstă de 65 de ani, un autoturism, care era tractat de autoutilitară, condus de un bărbat, în vârstă de 45 de ani, ambii din municipiul Slatina și o motocicletă condusă de un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din comuna Mărunței.
În urma evenimentului rutier, motociclistul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Claudiu Șerban.

Cei trei conducători au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.


































