Acasă Local Actualitate Accident sold...

Accident soldat cu două persoane rănite, în Slatina. Victimele au fost transportate la spital/ FOTO

Un tânăr de 21 de ani și o femeie de 52 de ani, ambele persoane din Slatina, au ajuns la spital, joi seară, după ce autoturismele pe care le conduceau au fost implicate într-un accident rutier.

Evenimentul a avut loc în jurul orei 18:50, pe strada Tudor Vladimirescu din Slatina.

Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, au fost implicate două autovehicule, respectiv un autoturism condus de o femeie, în vârstă de 52 de ani, din municipiul Slatina, și un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din aceeași localitate.

În urma evenimentului rutier, două persoane au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul Județean de Urgență Slatina.

„Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, Claudiu Șerban.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.