În contextul în care, astăzi, Guvernul a decis majorarea valorii maxime a bonurilor de masă la 35 de lei s-a ridicat întrebarea dacă şi bugetarii beneficiază de aceste tichete.
Secretarul de stat Cristian Vasilcoiu a venit cu lămuriri pe această temă: „Tichetele de masă se acordă doar de către angajatorii din mediul privat. Bugetarii beneficiază de norma de hrană, acordată potrivit Legii 153, care este de aproximativ 345 lei brut/lună.
Reamintim că Guvernul a aprobat o Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, precum şi pentru stabilirea unor măsuri pentru aplicarea acestor prevederi.
Actul normativ aprobat prevede majorarea, în două etape, a valorii tichetului de masă de la 30 de lei la 35 de lei, începând cu data de 1 august 2023, respectiv 40 de lei din 1 ianuarie 2024.
Totodată, prin derogare de la art. 33 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, nivelul nominal al tichetului de masă, de până la 40 lei/tichet/zi, se va aplica și în primele două luni ale semestrului II ale anului 2024, respectiv august 2024 și septembrie 2024.
Sursa: dcnews.ro