200 de amenzi date de polițiștii din Olt și 44 de permise reținute într-o singură zi/ Sute de polițiști în stradă. Ce se întâmplă

În contextul minivacanței prilejuită de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, aproximativ 200 de polițiști acționează în Olt pentru siguranța cetățenilor și menținerea ordinii publice. Într-o singură zi, oamenii legii au dat 200 de amenzi de peste 77.000 de lei, au reținut zeci de permise de conducere, de cele mai multe ori pentru viteză.

Potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Olt, ieri, 11 august, poliţiştii au intervenit la 61 de solicitări, dintre acestea 45 fiind sesizate prin Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112.

În cadrul activităţilor desfăşurate au fost aplicate aproximativ 200 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 77.000 de lei.

Pentru neregulile constatate la regimul rutier, ca măsură complementară, polițiștii au reținut 44 permise de conducere, dintre care 38 pentru depășirea cu mai mult de 50 de km/h a vitezei maxime legale admise, trei pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice și 14 pentru alte abateri.

Totodată, au fost reținute și cinci certificate de înmatriculare pentru conducerea unor autovehicule având defecțiuni tehnice sau pentru neîndeplinirea unor obligații legale, fiind constatată și o infracţiune la regimul siguranţei circulaţiei pe drumurile publice.

De asemenea, au fost legitimate aproximativ 400 de persoane, fiind verificate și peste 190 de autovehicule.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.