Primăria Balș a scos la licitație contractul pentru dotările Centrului Multifuncțional și ale Parcului Balta Gării

Primăria Balș a scos la licitație contractul pentru dotările Centrului Multifuncțional și a Parcului Balta Gării.

Este vorba de achiziția dotărilor prevăzute in cadrul proiectului „Îmbunătățirea serviciilor recreative în Orașul Balș – Componenta A: Construire Centru Multifuncțional în Orașul Balș județul Olt și Îmbunătățirea spațiului public în Orașul Balș- Componenta B: Amenajare zona de agrement (Balta Gării) și drum de acces (strada Nufărului)”, finanțat prin Programul Operațional Regional POR 2014-2020.

Contractul are o valoare de 726.419,19 lei și prevede achiziția mai multor echipamente, împărțite în patru loturi, după cum urmează:

Lot 1: Mobilier compus din: scaune normale oficiu și vestiare, mese modulare, mese lungi 6 locuri, scaune înalte tip bar, blat bucătărie accesorii poliță vitrine, canapea, fotolii, scaune normale ce se pot arhiva, mese modulare ce se pot arhiva, tribună plexiglas, tablă albă, oglinzi, fotolii tip sac, birou lucru IT, scaun cu telescop birou, tejghea lucru IT cu accesorii, rafturi casete corpuri etajate, fotolii sală multimedia, trepte îmbracate în pal cu colțare cu locuri pentru audiență, șezuturi detașabile tip pernă prinse cu scai de trepte, scaune sală festivități, rafturi dulapuri, băncuțe 3 locuri, set masă cu scaune.

Lot 2: Echipamente electrocasnice compus din: frigider, chiuvetă, aparat cafea, cuptor microunde, vitrină frigorifică.

Lot 3: Structuri modulare compus din: container grup sanitar femei, container grup sanitar barbați, modul pază multiuz, vestiare, modul magazie biciclete, ponton, tribună 48 locuri, bancă rezerve 6 locuri.

Lot 4: Echipament pentru terenuri de joacă compus din: biciclete, bănci, porți fotbal cu panou de baschet, plasă porți, loc de joacă, stâlpi multifuncționali cu fileu, fileu volei.

Centrul Multifuncțional va integra o gamă vastă de facilitați, capabile să asigure buna desfășurare a unei palete de activități diverse, astfel încât fiecare locuitor din Balș să aleagă și să se poată bucura de beneficiile noului spațiu, afirmă edilul.

„Noul Centru va integra o gamă vastă de facilitați, capabile să asigure buna desfășurare a unei palete de activități diverse, astfel încât fiecare locuitor din Balș să aleagă și să se poată bucura de beneficiile noului spațiu: sală de festivități pentru: concerte, piese de teatru pentru toate categoriile de vârstă, conferințe, spectacole, concursuri, simpozioane; sală workshop, care poate găzdui: ateliere de lucru, cercuri de dezvoltare personală, cluburi de dezbateri, oratorică și argumentare, cursuri de formare, cluburi și turnee de șah, discuții cu speakeri din varii domenii, sesiuni de lucru pentru diferite proiecte derulate de tinerii din Balș, scriere de proiecte, diverse întâlniri de informare; sală amenajată pentru: dansuri moderne, dansuri populare, balet, ansambluri vocale; sală multimedia în care să funcționeze: cercuri media, reviste electronice, cercuri foto/ video, cursuri de formare pentru competențe digitale, realizarea de broșuri de informare educative sau culturale, spațiu de informare publică pentru diverse evenimente”, a scris, pe pagina de socializare a primăriei, Cătălin Rotea.

La Balta Gării va fi reamenajat parcul, cu pontoane, cu zone de pescuit și de distracție, va fi adus mobilier și multe altele.

Cele două investiții costă circa un milion de euro fiecare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.