Polițiștii din Olt au avut de lucru serios în minivacanța de Sfânta Maria: au fost date amenzi de 350.000 de lei și peste 160 de permise auto au fost reținute în urma încălcării regulilor de circulație.
În perioada 11-15 august 2023, Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au desfășurat activități specifice pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică, prevenirea accidentelor rutiere şi depistarea conducătorilor auto care nu respectă normele privind circulația pe drumurile publice.
În această perioadă, oamenii legii au intervenit la 423 de solicitări, dintre acestea 312 fiind sesizate prin Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, se precizează într-un comunicat de presă transmis de IPJ Olt.
În cadrul activităţilor desfăşurate au fost aplicate peste 830 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 350.000 de lei.
În urma activităţilor desfășurate în această perioadă, au fost constatate 76 de infracţiuni, dintre care 11 fiind constatate la regimul rutier.
Pentru neregulile constatate la regimul rutier, ca măsură complementară, polițiștii au reținut 161 de permise de conducere și 24 de certificate de înmatriculare.
De asemenea, polițiștii le-au adus la cunoștință conducătorilor auto opriți în trafic modificările legislative privind “Legea Anastasia”. Aceștia au fost informați cu privire la faptul că un conducător auto aflat sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive ori fără a deține permis de conducere și care provoacă un accident rutier soldat cu decesul victimei va fi condamnat la închisoare cu executare, fiind eliminată posibilitatea de a fi condamnat cu suspendarea executării pedepsei.