O femeie din Caracal a fost amendată după ce a fost depistată făcând plajă nud într-un parc din Arad.
Femeia, în vârstă de 49 de ani, se afla în tranzit, intenționând să ajungă la Timișoara. Ajunsă în Arad, a decis să se relaxeze făcând plajă aproape goală într-un parc, unde a fost observată de trecători, dar și de un echipaj de poliție.
„Aflat în cartierul Aurel Vlaicu, un echipaj din cadrul Serviciului Ordine Publică, Circulație și Parcări 2 a surprins-o pe L.F., în vârstă de 49 de ani, cu domiciliul în Caracal, județul Olt, pe jumătate dezbrăcată, într-un părculeț din fața unui condominiu”, a transmis Poliția.
Femeia le-a spus oamenilor legii că tocmai ce sosise cu trenul în municipiul Arad, unde se află în tranzit, intenționând să ajungă în cursul zilei la Timișoara pentru a-și căuta un loc de muncă.
Ea a fost sancționată contravențional cu suma de 400 de lei.
„În data de 21.08.2023, în jurul orei 13:00, polițiștii locali arădeni au identificat și amendat o persoană care a încălcat prevederile Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, respectiv a procedat la expunerea indecentă a corpului pe domeniul public, făcând ‘plajă’ ‘nud’ într-un parc”, a transmis Poliția Locală Arad.
Femeia le-a explicat agenților de Poliție că în Caracal face plajă fără să fie sancționată.




































