Deputatul liberal de Olt Gigel Știrbu transmite condoleanțe familiilor îndurerate după tragedia din Crevedia.
Este o perioadă de încercare, dar cu solidaritate și sprijin, sper că cei afectați vor depăși această tragedie, spune parlamentarul Partidului Național Liberal.
„Doresc să transmit cele mai sincere condoleanțe și să trimit gânduri pline de putere către familiile îndurerate de tragicul incident al exploziei de la stația GPL din Crevedia.
În această perioadă plină de provocări, îmi doresc ca toți cei care au fost afectați și răniți, să beneficieze de atenția medicală de care au nevoie pentru a-și redobândi sănătatea într-un timp cât mai scurt.
Să ne adunăm gândurile și rugăciunile în solidaritate pentru toți cei care sunt implicați în misiunile de salvare. Este o perioadă de încercare, dar cu solidaritate și sprijin, sper că cei afectați vor depăși această tragedie”, a scris, pe contul său de Facebook, Gigel Știrbu.
Exploziile care au avut loc la o stație de gaz petrolier lichefiat (GPL) din Crevedia au produs în jur de 60 de victime, două persoane au murit și cel puțin 57 sunt spitalizate, dintre care peste 40 sunt pompieri și jandarmi.
România a activat Mecanismul European de Protecție Civilă pentru transferul victimelor în spitalele occidentale care s-au oferit să le primească. Belgia, Italia, Norvegia, Germania și Bulgaria au fost primele care s-au oferit să-i ajute pe pompierii români aflați în stare gravă.